Poze cu pisicii

Acestea dunt poze de azi. Tommy nu prea a stat la poze, dar o sa mai negociez cu el.

Am pisici mici

Am doi pisici care au trei luni si jumatate acum. Sunt nascuti cam la mijlocul lunii mai, dar eu ii am de la inceputul lui iulie.

El este Tommy. Aici aveam cam 7 saptamani. Nu vroia sa stea la poza, dar n-a fost dupa el.

Ea este Kitty. La inceput eu am vrut sa o cheme Ekaterina, dar toti din casa ii spun acum Kitty sau Kittulina (ca s-o alintam). Stiti, de cand am citit "Anna Karenina" mi se pare ca numele de Kitty vine mai degraba de la Ekaterina decat de la Cristina.

Eu uneori o mai alint si Katiusha, cand nu e cumintica in special.

O sa le fac poze si acum, pentru ca nu mai sunt asa mici, sunt chiar grasunei si nebunei. Acum trei luni si 1/2 si au cam 2 kg fiecare. Kittulina se joaca mereu cu parul meu cand o iau in brate, mereu ma trage de par cu labutele si cu dintisorii. Ah, si ca tot mi-am adus aminte, o sa va povestesc si cum le-am decolorat limbile mai demult cu apa oxigenata. Dar asta nu acum...

Vacanta 2

Cred ca blogul meu o sa ia o vacanta muuuult mai indelungata decat am prevazut-o eu. Ar fi chestii destule despre care sa merite sa scriu, de ex. despre cartile citite in vacanta, despre unele filme superbe, despre succesele (sau insuccesele) noastre si ale prietenilor...dar parca daca nu ai chef sa scrii in momentul potrivit mai bine nu mai scrii deloc, nu? Cu tot respectul ce-l port celor care citesc mereu ceeea ce scriu...va rog sa ma scuzati daca nu va place faptul ca nu o sa mai scriu, dar e mult mai interesant sa citesti Proust, Baudelaire si Rimbaud, sa mergi la spectacole si sa te uiti la filme inteligente, decat sa vegetezi la pc :p
Pace tuturor :)

Vacanta

Nu am mai intrat pe mess de mai bine de doua saptamani si nici pe net nu am mai intrat, nici macar pe siteurile/blogurile/forumurile pe care le vizitam zilnic...ma bucur ca am reusit sa stau cat mai departe de masinaria asta nesuferita...afara e cald, foarte cald, cald de-ti vine sa nu iesi deloc (in Bucuresti)...si de-asta in ultima vreme am facut cateva escapade mai scurte sau si mai putin scurte prin alte locuri...nici n-am sa mai apar foarte curand pe mess sau pe net, vreau sa dispar pana si din viata mea obisnuita pentru atat cat e posibil, pana cand reincep si scoala si serviciul in acelasi timp :P vreau doar sa ma plimb, sa citesc duzina de carti pe care mi-am cumparat-o in ultimul timp, sa inchid ochii si sa ascult cantand la vioara aceleasi maini care odata, demult, au starnit atata admiratie in mine, in timp ce incerc cu manevre neindemanatice sa-mi acordez si eu chitara si sa incropesc ceva...

Fata cu cercel de perla

In mod normal nu as fi asteptat sa treaca mai mult de o luna ca sa scriu despre o carte care mi-a placut infinit de mult, dar cred ca am vrut s-o mai citesc de cateva ori inainte sa scriu despre ea. Prima oara am citit-o in romana, imprumutata de la o colega. Cand am vazut ce carte-mi aduce colega mea am strambat putin din nas, nu stiu de ce, mi se parea ca sunt in pragul de a incepe o alta carte cu fetite tembele, in fine, toane de moment. Odata ajunsa cu ea acasa, n-am mai putut sa o las din mana. Am citit-o de doua ori in trei saptamani, iar cand am fost la Paris n-am putut sa ma abtin sa nu-mi iau si editia in franceza, macar ca sa am si eu cartea in biblioteca. Am citit-o si de atunci de inca doua ori.

Titlul cartii provine de la tabloul omonim, al pictorului olandez Johannes Vermeer din Delft in 1666, despre care (tablou) nu s-au prea pastrat informatii si despre care nu se cunoaste mai nimic. Autoarea de origine americana, Tracy Chevalier, construieste in jurul acestor amanunte o poveste care explica existenta tabloului si a modelului, incercand sa ofere o versiune posibila a evenimentelor.

Griet (16) devine servitoare in casa lui Vermeer, in urma unui accident de munca suferit de tatal sau, pictor de cahle si bucati de faianta, care aduce astfel familia cu trei copii in pragul saraciei. Fata de religie protestanta intra in acest mod intr-o casa catolica, idee care la inceput ii repungna. Fiind singura persona care are voie sa intre in atelierul pictorului pentru a face curat, descopera in timpul petrecut aici elemente care-i fac placere si-i hranesc curiozitatea, usurandu--i istovitoarea munca zilnica.

Pas cu pas, Vermeer o introduce pe Griet in lumea lui, facand-o sa-l ajute la prepararea culorilor, cerandu-i sugestii in legatura cu dispunerea elementelor in tablou si dezvaluindu-i o serie de lucruri cu privire la culori si la lucrurile pe care le picteaza. In timpul celor doi ani petrecuti in casa lui Vermeer, Griet incearca sa le induplece pe soacra si sotia acestuia si pe cealalta slujnica, aflata de mai mult timp in serviciul familiei, toate trei geloase pe prerogativele sale, timp in care devine tinta lui van Ruijven, bancherul si obsedatul sexual, protectorul familiei. Ruijven incearca sa o atraga pe Griet intr-o capcana perversa, propunandu-i lui Vermeer sa-l picteze impreuna cu ea.

Pictorul realizeaza pericolul si incepe salucreze la un tablou care presupune numai portretul fetei. Pe masura ce intimitatea lor se afirma, in oras se propaga scandalul.

Nu vreau sa continui cu povestirea, pentru ca momentele ce urmeaza sunt prea faine ca sa incerc sa le mai potrivesc in vreun rezumat. Locul lor e in mirosul pregnant al paginilor, incurcate in literele incalcite, in nostalgia epocii. Trebui insa neaparat neaparat sa cititi cartea daca nu ati citit-o deja, pentru ca e o marturie sublima si eleganta despre coruptia inocentei de pentru completarea artei.

Exista si film dupa aceasta carte, cu Scarlett Johansson (ca Griet) si Colin Firth (Vermeer), insa nu mi se pare chiar atat de reusit, chiar daca am asteptat opt ore sa se descarce, pentru ca sare peste o gramada de evenimente importante si mai e si cam scurt pe deasupra. Mi s-ar fi parut de bun simt sa faci un film un pic mai lung si sa surprinzi si alte E bun totusi de vazut intr-o seara, mai degraba pentru jocul actoricesc care chiar mi-a placut si pentru coloana sonara, compusa de Alexandre Desplat, care ofera o muzica foarte placuta.

Ion

Cum in ultimul timp am cam neglijat (de fapt am neglijat pe bune) scrisul despre cartile ce le-am citit vacanta asta am sa incerc sa incropesc ceva ca sa nu raman in urma. As usual, nu intentionez sa comentez la mare arta volumele, vreau doar sa va zic si voua daca mi-au placut sau nu si poate sa va pun si pe voi sa le cititi. Criticile si exprimarea laborioasa si stiintifica le pastrez pentru mine sau pentru orele de literatura :P

Si uite ca am reusit sa mai citesc si eu o carte pt bac, din alea multe pe care nu le-am citit pana acum :P da' nu-i bai oricum, mai e timp suficient.

Impresia a fost aceeasi cu cea de dupa citirea rezumatului: nu m-a impresionat mai deloc.

Si nu ma refer la faptul ca nu mi-a placut ce am citit, mai degraba carte in sine nu mi-a placut Autorul, Liviu Rebreanu, are tot respectul meu. Daca a scris 420 de pagini in 7 ani si cateva luni, daca a avut atata rabdare si atata grija cu textul, inseamna ca a reusit sa se multumesca fie pe sine, fie a fost multumit din perspectiva altcuiva. De fapt, impartasesc si eu ideea lui Kurt Vonnegut cum ca atunci cand scrii o carte, incerci s-o scrii ca sa satisfaci un om, doi, un public rastrans, adica o asamblezi astfel incat sa placa unui public tinta rastrans. Imi place sa cred ca si eu scriu cu acealasi crez.

Revenind la roman, cel mai mult mi-au placut crimele si decesurile. Not to be scurrilous, dar restul cartii nu e genul meu, nu pot sa o diger cum trebe'. E de observat insa modul in care ideea 'puterea opreste puterea' este ilustrata cu ocazia mortii lui Ion de mana lui George, inversarea rapoartelor

Un lucrusor care mi s-a parut interesant si relevant este situatia romanilor din Ardealul aflat sub stapanirea Autro-Ungara, dezvaluita prin relatarile despre inaltarea, declinul si apoi iar inaltarea familiei invatatorului Herdelea.

As a side note, imi place ca personaj de Titu Herdelea, fiul invatatorului. Daca toate personajele si actiunea ar fi fost reale, daca ar fi existat exact asa ca in carte, atunci Titu ar fi fost cu siguranta tare frumusel :D

Nu va recomand cartea aceasta decat daca ati auzit despre actiune si vreti sa va lamuriti cum stau treburile sau daca tre' sa cititi pentru scoala, atunci trebui macar sa incercati sa cititi ceva din ea. Eu tocmai m-am re-reprofilat pe Hortensia Papadat-Bengescu :D Mult mai fain :D

Désenchantée

e foarte bine ca uneori ne intalnim cu oameni neseriosi si care tin cu tot pretul sa ne arate cat sunt de nemernici. de ce? pentru ca incepem sa deschidem ochii si sa ne bagam picioarele. bineinteles ca pe noi, astia deceptionati, nu ne doare fix acolo de toate astea, pentru ca se intampla sa avem ceva bun simt in noi. si ca bonus, mai si suferim pentru asta.

revin, degeaba te chinui tu sa te porti frumos cu o persoana, sa te interesezi ce mai face, sa povestesti la toata lumea despre cat de super e si cat de bine va intelegeti, sa incerci sa ajuti si sa-i fi prieten/a, ca la un moment dat respectivul/a iti musca mana cu care l-ai hranit si dupa asta isi mai si bate joc de tine. adica ti-a fost atat de prieten/a incat te mai ia si de prost si-si inchipuie ca o sa-i inghiti balivernele. pai daca tot te hotarasti sa-ti bati joc de un om macar ai si tu grija sa nu se prinda fraieru'. sau o faci intentionat ca sa-si dea seama cum iti permite tie buna cuviinta sa-l iei de prost?

pai bine, domn'e, asa merit eu? adica eu ma chinui sa mearga toate pe roate, acord o mie de sanse doar asa, ca doar suntem oameni, nu brute, si in schimb ce primesc? amanari de pe azi pe anu' viitor, jumatati de vorba, si in final, o tona de nesimtire? poate o sa calc si eu in picioare tot ce prind, dupa bunul meu plac, si dup'aia o sa dau si eu permanently offline si dupa aia o sa indrug niste povesti nemuritoare, ca doar de, cine s-ar nimeri sa fie mai rasarit si sa-si dea seama ce fiinta ordinara sunt? doar am langa mine destule astfel de modele extraordinare de la care sa invat cum se adopta atitudinea asta plina de sens.

se pare ca iar am dat gres si nu am acordat atentie cui trebuia. sau mai bine zis am acordat atentie cui nu trebuia. pana acum, n-am spus la nimeni ce tratata de la distanta sunt eu in schimb pentru lucrurile pe care le-am oferit, pentru ca sunt convinsa ca cel mai urat lucru care se poate intampla in relatiile dintre oameni e ca intr-un grup unul din membrii sa vb pe la spate despre ceilalti. dar acum nu-mi mai pasa. nesimtirea altora m-a eliberat de principii. daca pentru unii nu exista, si nu le respecta, dar le merge mai bine decat mie, eu de ce nu as face la fel? acestea fiind zise, ma duc sa barfesc la A. si sa ma descarc de ciuda. aaa, uitasem. si sa dau si eu permanently offline.

Regrets

De curand m-am despartit de o persoana care a avut un rol stabil in viata mea timp de doi ani de zile. Daca mi s-ar fi spus ce se va intampla acum un an as fi sarit in sus de bucurie, insa viata a tinut neaparat sa-mi dea inca o palma ca sa-mi dau seama cat am putut sa gresesc de tare. De ce? pentru ca nu am fost in stare sa-mi dau seama cine merita si cine nu sa intre din plin in viata mea, cine merita stima si respectul meu sau cine merita sa fie bagat in seama. Bineinteles ca nu o sa ne mai intalnim niciodata de acum incolo. Bineinteles ca nu o sa am sansa sa-mi recastig increderea. Bineinteles ca iar am dat gres.

N-am vrut sa cred si nici sa ascult vreun cuvant atunci cand mi se spunea ca gresesc si ca ma grabesc si judec gresit. Am ascultat numai de orgoliu si de interes. De fapt tot interesul asta s-a intors impotriva mea, daca stau sa ma gandesc bine.

Cel mai rau imi pare ca in ultima luna inainte ca totul sa se termine persona respectiva mi-a facut in fel si chip dovada virtutiilor sale pe care le credeam inexistente si a caror lipsa o criticam fara pic de minte si mi-a acordat mai mult credit decat as putea acorda eu vreodata celor pe care ii iubesc cel mai mult. M-a ajutat si m-a salvat lasandu-mi o mie de parti din care sa aleg. Iar in schimb eu nu am fost in stare sa fac nimic, nici sa multumesc, nici sa protestez.

Simt ca am procedat prost si acum e prea tarziu ca sa mai fac ceva. Si chiar daca as avea ocazia, m-as impiedica din nou de stupiditatea mea si nu as mai putea face nimic. Simt ca am dat piciorul unui om care nu mi-a facut decat bine si pe care nu l-am meritat. Simt ca nu merit sa mai am parte de oameni similari in jurul meu pentru ca nu stiu sa-i apreciez. Sper ca sentimentul de izolare pe care il resimt cand ma gandesc la greselile facute o sa se stearga incetul cu incetul. Si mai sper ca odata, candva, o sa fie posibil sa ne reintalnim din nou ca sa-mi platesc restanta pentru ajutorul primit.

:P

Ma dor ochii si capu' de mor :p si asa m-am plictisit:p dar ma gandesc ca maine vine Sabi si o sa stam sa vb despre concertele la care a fost ea si-mi trece. Si daca ma gandesc si la cand o sa mer'em la Azuga, sau la Resita, si dupa asta poate la Sibiu imi trece tot si parca am chef si de iesit un pic pe-afara :p si as vrea si sa citesc -da' ma dor ochisorii :((

Céline Dion, 1 iulie 2008, Viena, Stadthalle

marti, 1 iulie 2008


sunt in al noualea ceeeeer :x:x:x la orele 20:31 m-a sunat prietena mea Sabina, din Viena, de la Wiener Stadthalle, unde in momentul acesta canta Celine!!! am ascultat cu sufletul la gura fiecare cuvintel stand cuminte si fericita pe scaun, tremurand de emotie chiar mai tare ca atunci cand am fost chiar eu acolo, in sala de concert, acum 5 saptamani la Paris :D mi-a umpult inima s-o ascult pe Celine din primul rand, din mana Sabinei, cantand It's all coming back to me now, Because you loved me si To love you more, pe care le ador si pe care nu le-a cantat si la Paris :( Intre The power of love si IACBTMN a vorbit fff mult cu publicul si le-a spus cat de frumoasa e tara lor, Austria :P Nu-i cinstit!!! noua nu ne-a zis cat de frumoasa e Franta :p (chiar daca in primul rand erau numai unguri + Sabina)


m-a sunat din nouuuuuuuu!!!!!!!!! tocmai ce scriam despre cele auzite cu cateva minute in urma ca a si inceput sa vibreze din nou telefonul. cum am citit pe ecran 'Sabina' mi-a si inghetat sangele in vene. am raspuns si deja incepuse Shadow of love, apoi Fade away, I'm your angel, Alone, My love - care a sunat suuper suuuuper suuuuper si care mi-a smuls pentru prima data si mie cateva lacrimi, apoi preferata mea - Pour que tu m'aimes encore - pt care Celine a facut binecunoscuta introducere, care pe mine m-a rascolit enorm in ultima vreme 'it's a very passionate song that speaks about loving someone that much that you are ready to give up everything in this world for that someone's love in return. I guess many of us know that feeling.' si apoi liniste din nou.

deci, au trecut doar cateva minute si uite apel din nou. raspund repede si ce aud eu? 'The show must go on' care se aude atat de frumos ca nu stiu sa mai existe alt sentiment pe lume ca acela in care te uiti la Celine cum canta in fata ta, fara sa mai stii ce e afara. cu fiecare refren sau strofa care trecea imi aduceam mai bine aminte cum era cand eram eu, acolo, in primul rand si fluieram din toti plamanii si am ajuns la doua concluzii:

1. e ffff misto show-ul asa ca cel mai tare e de Celine si trupa ei care acum, in turneu, fac chestia asta aproape zilnic

2. candva, nu se stie cand, trebui neaparat sa mai ajung la un concert Celine si sa repetam experienta :D

Side note: poza e din concertul din Frankfurt, din 14 iunie 2008